Cum să introduci corect tretinoinul: ghidul pas cu pas pentru rezultate maxime, fără roșeață, descuamare și iritații inutile

Tretinoinul este unul dintre cele mai eficiente ingrediente utilizate în dermatologie pentru acnee și pentru îmbunătățirea semnelor vizibile ale fotoîmbătrânirii. Dar eficiența lui vine la pachet cu o provocare importantă: dacă este introdus prea repede sau cu o concentratie prea mare, poate provoca roșeață, usturime, descuamare și inflamație.

Ce este tretinoinul și care sunt beneficiile lui?

Tretinoinul este un retinoid topic pe bază de prescripție, derivat din vitamina A. Este unul

dintre ingredientele cu o istorie îndelungată de utilizarea in dermatologie, avand urmatoarele beneficii:

-tratamentul acneei

-reducerea liniilor fine

-ameliorarea hiperpigmentării

-îmbunătățirea texturii pielii

Tretinoinul este adesea considerat „gold standard” în îngrijirea anti-aging. Totuși, există o regulă esențială: mai mult nu înseamnă automat mai bine. O concentrație mai mare, o cantitate mai mare de produs sau utilizarea prea frecventă nu înseamnă automat rezultate mai bune. Dacă pielea ajunge constant sa fie roșie,  inflamată,  foarte descuamată, cu usturime sau arsura, strategia trebuie reconsiderată.

Scopul nu este să îți „forțezi” pielea să suporte tretinoinul, ci să găsești o modalitate de utilizare pe care o poți menține consecvent, fără inflamație inutilă si daca ar fi sa rezum in 4 cuvinte, acestea ar fi “go low, go slow”.

Ce riscuri și reacții adverse poate avea?

Tretinoinul poate provoca, mai ales în perioada de adaptare roșeață,  uscăciune, descuamare, senzație de usturime, senzație de arsură, sensibilitate.

În plus, unele persoane pot observa o perioadă de erupții acneice tranzitorii, cunoscută sub numele de purging.

Dar este important să nu consideri automat orice erupție apărută după începerea tretinoinului drept “purging”.

Tretinoinul poate accelera reînnoirea celulară și poate contribui la curățarea porilor. Din acest motiv, unele persoane pot observa inițial mai multe erupții, această perioadă de eruptii  este aproximativ 6–8 săptămâni, se numeste purging si e un fenomen normal ce poate aparea la unii pacienti. După această perioadă, în mod normal, pielea ar trebui să înceapă să arate din ce in ce ai bine. Purging-ul nu ar trebui confundat cu o reacție de iritație.

Dacă erupțiile sunt însoțite de roșeață importanta, usturime, descuamare, sensibilitate intensa sau dacă problema continuă mult peste perioada menționată mai sus, trebuie luată în considerare iritația provocată de tratament.

Cine NU poate folosi tretinoin?

Tretinoinul este contraindicat in sarcina si alaptare, la persoanele cu ten extrem de sensibil, reactiv. In timplul tratamentului cu tretinoin, purtarea cremei cu SPF este obligatorie.

Cum introducem corect tretinoinul? Schema de introducere pas cu pas

Pasul I (primele 2 saptamani)

-incepe cu cea mai mica concentratie (0.025 in cazul tretinoinului)

-aplică tretinoinul de 2 ori pe săptămână (ex luni si joi, nu 2 zile una dupa alta, sa existe spatiere intre aplicari)

-daca nu apare iritatie sau roseata importanta in aceste 2 saptamani poti trece la pasal II, daca apare mai stai inca 2 saptamani la pasul 1 sau pana nu mai apare iritatie

Pasul II (saptamanile 3-4)-daca pasul I dureaza 2 saptamani

-aplica tretinoinul o data la 3 zile, o seara aplica tretinoin, urmatoarele 2 seri sa fie doar produse pentru hidratare si repararea barierei cutanate

-daca pielea reactioneaza bine in aceste 2 saptamani (fara iritatie importanta, fara usturime) poti trece la pasul III

Pasul 3 (saptamanile 5-8)-adica timp de 4 saptamani

-aplica tretinoinul o data la 2 zile, ziua in care nu aplici tretinoin sa fie exclusiv pentru hidratare si reparare

-daca apare iritatie, este semn ca ritmul este prea alert pentru tine si ca ar trebui sa revii la pasul II si sa mai continui inca 2 saptamani cu pasul II

-daca nu apare iritatie, continua cu aceasta frecventa timp de 4 saptamani

Pasul 4 (incepand cu saptamana 9)

-aplica tretinoinul in fiecare seara

Introducerea tretinoinului in rutina difera de la o persoana la alta, aceasta este o schema “ideala” daca nu apare iritatie asa cum am precizat mai sus.

Pentru a introduce tretinoinul la utilizare zilnica (obligatoriu seara) este nevoie de minim 2 luni, dar in functie de sensibilitatea individuala acest proces poate dura si 6 luni sau chiar mai mult.

REGULI SI SFATURI PENTRU A NU APAREA IRITATIA

 1.Aplica tretinoinul pe fata curata si uscata

În serile cu tretinoin: curata pielea, usuc-o prin tamponare, las-o să se usuce complet, pentru început poți aștepta aproximativ 10-15 minute înainte de aplicarea tretinoinului. Această abordare urmărește să reducă riscul de iritație.

2.Ce faci în serile fără tretinoin

La început, serile fără tretinoin trebuie folosite pentru susținerea barierei cutanate, nu pentru adăugarea altor active. Rutina trebuie sa fie simplă: un cleancer delicat, un ser pentru repararea barierei cutanate si o crema hidratanta. Nu introdu alte active noi (fara pepetide, fara antioxidanti). Motivul este că nu vrei ca alte ingrediente să streseze pielea și să nu mai știi ce produce iritația. Prioritatea este să reușești să tolerezi tretinoinul.

Totusi, daca vitamina C sau alt activ este deja foarte bine stabilit în rutina ta, situația este diferită de introducerea simultană a mai multor produse noi, nu e obligatoriu să-l oprești doar pentru că începi tretinoinul.

2.Folosește puțin produs, distribuie-l uniform

Nu aplica mai mult tretinoin crezând că vei obține rezultate mai rapide, aproximativ un bob de mazare este suficient pentru întreaga față. Aplică produsul în puncte mici și distribuie-l uniform. Evita zonele care tind să fie foarte sensibile, precum pliurile din jurul nasului si zona imediat din jurul gurii.

3. NU crește frecvența doar pentru că „a venit momentul”

Schema pe care ti-am dat-o este un ghid, nu se aplica 100% pentru toata lumea. Dacă pielea ta nu tolerează încă următoarea etapă, rămâi la frecvența pe care o tolerezi atata timp cat este nevoie pentru tine.

4. NU trata la fel zonele sensibile

Zona din jurul gurii poate fi deosebit de problematică pentru retinol și tretinoin deoarece această zonă poate deveni foarte descuamată și iritată.Pentru persoanele care sunt sensibile in aceasta zona sau predispuse la dermatită periorală este recomandat să se ia în considerare o abordare mai blândă, de exemplu o cremă de ochi cu retinol pentru această zonă, în locul aplicării tretinoinului. Logica este că produsele formulate pentru zona ochilor sunt concepute pentru o zonă foarte delicată și pot oferi o abordare mai blândă.

5. Nu uita de crema hidratantă

După tretinoin, aplică o cremă hidratantă. Dacă pielea este foarte sensibilă, poți utiliza metoda numită „sandwich (curățare → strat subțire de cremă hidratantă → tretinoin → cremă hidratantă). Aceasta metoda  poate fi deosebit de utilă dacă începi să observi iritație încă din primele săptămâni, chiar și folosind tretinoinul doar de două ori pe săptămână.

6. NU continua dacă pielea este clar iritată

Dacă apar :roșeață, usturime, descuamare semnificativă, senzația că pielea este „crudă” sau foarte sensibilă, usturime chiar la aplicarea cremei hidratante, nu încerca să „treci prin iritație”.Oprește temporar tretinoinul și așteaptă până când pielea se recuperează. Apoi revino la ultima frecvență pe care ai tolerat-o bine. De exemplu, dacă ai crescut la o seară da/o seară nu și apare iritația, poți reveni la aplicarea o dată la fiecare a treia seară.

7. NU presupune că roșeața înseamnă eficacitate

O piele constant roșie, umflată,inflamată, descuamată nu reprezintă obiectivul tratamentului. Nu trebuie să suferi pentru ca tretinoinul să funcționeze. Mai mult produs și mai multă iritație nu înseamnă mai multe beneficii ci dimpotriva, mai multa iritatie inseamna mai multa inflamatie si risc crescut de hiperpigmentare.

8. Fa diferenta intre purging si reactie de iritatie

Purgingul nu e alarmant, face parte din tabloul normal la multi pacienti, in schimb iritatia este semn ca te grabesti sau ca folosesti o concentratie prea mare si ca poti sa faci mai mult rau decat bine.

9. Foloseste obligatoriu crema cu SPF minim 30 pe toata perioada folosirii tretinoinului.

10. Ce faci dacă tretinoinul continuă să îți irite pielea orice ai face

Dacă ai încercat:

-cea mai mică concentrație

-sa introduci tretinoinul in rutina cu pasi mici (cu frecventa rara, vezi cei 4 pasi)

-sa il aplici pe pielea uscata sau prin metoda sandwich și totuși pielea continuă să fie intens iritată sau să se descuameze timp de multe săptămâni, nu trebuie să presupui că trebuie doar să „reziști,  într-o astfel de situație strategia trebuie regândită, .uneori, o alternativă poate fi un retinoid fără prescripție.

Concluzii

 Pentru a avea success in introducerea si mentinerea tretinoinului in rutina ta,  trebuie să construiești toleranța pielii pas cu pas.

O strategie eficientă este una în care începi cu o concentrație potrivită, aplici rar, crești lent frecvența, menții rutina simplă, protejezi bariera cutanată, nu adaugi alte active prea devreme si reduci frecvența dacă apare iritația.

Consecvența este mai importantă decât agresivitatea. Scopul nu este să obții o piele roșie și descuamată, ci să poți utiliza tretinoinul suficient de constant pentru a beneficia de efectele sale, fără să îți menții pielea într-o stare de inflamație